Ghicitori de iarnă

Ghici ghicitoarea mea! 

Cine-i meșter iscusit

Și cu iarna a venit

Și-n fiecare dimineață

Îmi pictează flori de gheață?

Flori de gheață la fereastră

Copiii-s la sobă-n casă!

Derdelușul s-a albit.

Ce anotimp a sosit?

Când coboară de la munte,

Capătă veșmânt de gală,

Cu o mândra stea în frunte

Și podoabe de beteală.

Când nu e zăpadă

Doarme în ogradă,

Dar când ninge-afară

Cu copiii zboară.

Sunt albă și pufoasă,

Mă aștern pe străzi, pe case,

Bulgări moi eu fac din ea

Și un mare om de nea.

Mic, ușor, purtat de vânt,

Cade, cade la pământ,

Ține cald ca un veșmânt.

Stă în curte, lângă pom.

Îi zici om, dar nu e om;

Şi când soarele-ncălzeşte,

Nu-l mai vezi, că se topeşte.

Tot cu vârfu-n jos

Creşte, mereu creşte,

Soarele-l dă jos,

Geru-l ocroteşte!

Parc-ar fi nişte petale,

Ori steluţe ce dansează.

Norii le presară iarna

Şi pe gene ţi le-aşează.

Uite-un moş cu barbă albă

Cu obrajii ca o nalbă

Şi cu haina toată dalbă.

unıɔɐɹϽ soW 'ıƃןnɟ 'ǝɹnʇɹnʇ 'ăpɐdɐz ǝp ןnɯo 'ƃןnɟ 'ɐpɐdɐz 'ɐıuɐs 'ןnpɐɹq 'ɐuɹɐı 'ןnɹǝƃ :ıɹnsundsɐᴚ