Plugușorul
Iată că suntem în ajun de Anul Nou și după cum spune tradiția, ajunul anului ce trece trebuie completat cu urături. Probabil ați fost și voi cu uratul.
Dacă vi s-a făcut dor de această tradiție sau pur și simplu doriți să urați pe cineva în noul an așa cum o făceați altădată, am pregătit pentru voi versurile celei mai populare urături din spațiul românesc.
LA MULȚI ANI, TUTUROR!
Plugușorul
Aho, aho, copii și frați,
Stați putin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu numele de Graur,
Cu șeaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.
Și în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat
Câmpul neted de arat,
În lungiș
Și-n curmeziș.
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei,
În coada cu dălbei,
În frunte țintăței.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!
Ziua toată a lucrat,
Brazdă neagră-a răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Deie Domnul să răsară.
Și când lucrul a sfârșit
Iată, măre, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit
La lună, la săptămâna
Își umplea cu aur mâna.
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Și de-i grâul răsărit
Și de-i spicul aurit.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!
Traian iute s-a întors...
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum ii place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici.
Și-a strâns fine
Și vecine
Și vreo trei babe bătrâne,
Care stiu rândul la pâne;
Și pe câmp i-a dus
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau
Și prin lan înaintau
De părea ca înotau.
Mânați măi: hăi, hăi!
Alții în urma lor legau
Și clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Și pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Și grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Și la moara le porneau.
Și turnau deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș,
De sub piatră în covată
Curgea făină curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Și voios se înturna.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor.
Mânați măi: hăi, hăi!
În cămară ea mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă,
Tot ca pânza de mătasă
Și cernea, măre, cernea,
Ninsoare se așternea;
Apoi pâne plămădea
Și-o lăsa până dospea;
Colăcei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea și... gata!
Atunci ea-mpărțea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânați măi: hăi, hăi!
Cum a dat Dumnezeu an
Holde mândre lui Traian,
Astfel să dea și la voi,
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!
Stați putin și nu mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați:
S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,
Cu numele de Graur,
Cu șeaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.
Și în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat
Câmpul neted de arat,
În lungiș
Și-n curmeziș.
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:
Boi bourei,
În coada cu dălbei,
În frunte țintăței.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!
Ziua toată a lucrat,
Brazdă neagră-a răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Deie Domnul să răsară.
Și când lucrul a sfârșit
Iată, măre, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,
Pământul de-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit
La lună, la săptămâna
Își umplea cu aur mâna.
Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Și de-i grâul răsărit
Și de-i spicul aurit.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!
Traian iute s-a întors...
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal, mai năzdrăvan,
Cum ii place lui Traian:
Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.
El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici.
Și-a strâns fine
Și vecine
Și vreo trei babe bătrâne,
Care stiu rândul la pâne;
Și pe câmp i-a dus
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului
În răcoarea vântului.
Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau
Și prin lan înaintau
De părea ca înotau.
Mânați măi: hăi, hăi!
Alții în urma lor legau
Și clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Și pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.
Arie pe loc făceau
Și grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Și la moara le porneau.
Și turnau deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș,
De sub piatră în covată
Curgea făină curată.
Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Și voios se înturna.
Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor.
Mânați măi: hăi, hăi!
În cămară ea mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă,
Tot ca pânza de mătasă
Și cernea, măre, cernea,
Ninsoare se așternea;
Apoi pâne plămădea
Și-o lăsa până dospea;
Colăcei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor mi-i arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea și... gata!
Atunci ea-mpărțea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânați măi: hăi, hăi!
Cum a dat Dumnezeu an
Holde mândre lui Traian,
Astfel să dea și la voi,
Ca s-avem parte și noi.
Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,
Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!
Comentarii
Trimiteți un comentariu